Articolul 50. (1)Gradul de maistru militar clasa a IV-a se acorda celor prevazuti la art. 38 lit. a) si art. 39 lit. b). (2)La trecerea in corpul maistrilor militari, celor prevazuti la art. 38 lit. b) si art. 39 lit. d) li se acorda grade de maistru militar, in raport cu gradele de subofiter pe care le au, astfel:
Avansări în grad pentru aproape două sute de pompieri prahoveni. Recent, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Şerban Cantacuzino" Prahova s-a desfăşurat ceremonia de avansare în grad a cadrelor militare care au întrunit condiţiile în ceea ce priveşte îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi stagiul mimim.
Avansări în grad la pompieri. Astăzi, 98 de cadre în activitate, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae" al judeţului Argeş, care au îndeplinit stagiul minim în grad și îndeplinesc celelalte condiții, au fost înaintate în gradul următor, astfel: - 4 ofițeri: - în gradul de locotenent-colonel - maior Casapu Vasile;
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 noiembrie, 19 decrete de avansare în grad a unor șefi din poliție și jandarmerie. Decretele vin în aceeași zi cu avansarea în grad a 44 de generali din armată și servicii. Lista înaintărilor în grad de la MAI:
Anunţul privind concursul sau examenul de promovare în grad profesional se publică la locul de desfăşurare a concursului/examenului şi pe pagina de internet a autorităţii sau instituţiei publice organizatoare, la secţiunea special creată în acest scop, cu cel puţin 30 de zile înainte de data stabilită pentru proba scrisă. Condiţii:
Astfel, astăzi, 01 august, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana" al judeţului Bihor și la sediile subunităților, a avut loc festivitatea de avansare în grad a 8 ofițeri, 2 maiștri militari și 147 subofițeri pompieri, eveniment la care a fost prezentă comanda inspectoratului și subunităților, precum și personalul acestora.
uxQPXMR. Pompieri avansați în grad, la ISU Neamț Ziarul de Roman 03/08/2020 15:22 0 În fiecare an, în data de 1 august, cadrele militare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care au îndeplinit stagiul minim în grad sunt avansate în gradul următor.
Avansarea in grad a veteranilor de razboi se face potrivit prevederilor art. 15 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de razboi, precum si unele drepturi ale invalizilor si vaduvelor de razboi, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Art. 4
Avansarea în gradul următor este confirmarea experienței căpătate în decursul anilor de muncă, fiind totodată dovada maturităţii profesionale şi a dezvoltării capacităţilor operaţionale în domeniul situațiilor de urgență.
Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Președinției României, Klaus Iohannis a semnat - astăzi - 48 decrete prin care cadre ale MApN, SPP, STS și MAI au fost înaintate în grad militar sau profesional.
157 de pompieri militari bihoreni care au îndeplinit sau îndeplinesc stagiul minim în grad în cursul acestui an și celelalte condiții stabilite prin actele normative în vigoare au fost avansați la termen, în gradul următor, prin ordin al inspectorului şef, general de brigadă Caba Sorin Mihai.
avansare in grad pompieri